Ce este aikido ? S-ar putea spune pur si simplu ca aikido, indiferent de stil, are un anume set de tehnici de baza, precum si principiile miscarii care fac ca arta aikido sa fie distincta de aikijutsu sau jujutusu sau de orice alta arta martiala. Dar, orice persoana care s-a instruit pe o scara mai larga in comunitatea aikido va putea sa spuna ca exista o gama larga de interpretare a modului de practica si executie a tehnicilor astfel incat asemanarile sunt compensate de diferentele inerente.
In Japonia exista gruparea traditionala care crede ca arta este creatia unica a lui Morihei Ueshiba, si aikido este, in esenta, proprietatea familiei Ueshiba. Desi aceasta poate fi atitudinea unor membri ai Aikikai hombu Dojo din Tokyo, nu cred ca cineva poate mentine efectiv aceasta ca un punct de vedere. Spre deosebire de koryu, sau stilurile martiale clasice din Japonia, aikido nu are un program sau un standard strict, definit pentru certificarea profesorilor sai. Chiar si inainte ca termenul de "aikido" sa intre in denumirea curenta, in 1940, a existat o mare prapastie intre interpretarile adoptate de instructorii din acea perioada timpurie. Sistemele Yoseikan, Yoshinkan, Shudokan, Aikibudo (mai tarziu Shin'ei Taido) au aparut ca stiluri distincte a ceea ce a devenit cunoscut ca "Aikido".
Familia afirma ca linia de baza "Aikido" este cea dezvoltata de Fondator, pe care noi il numim O'Sensei. Totusi, chiar inainte de moartea Fondatorului, in 1969, fiul sau, Kisshomaru Ueshiba,, a laicizat bazele filozofice ale artei si a inceput un proces de simplificare a tehnicilor, scotand accentul pus pe utilizarea armelor si a tehnicilor cu orientari prea martiale ale sistemului. Uchideshi care au dus Aikido in tari straine dupa WW2 au luat diverse elemente de la Fodator, al 2-lea Doshu si Hombu Dojo Cho (instructorul principal) Koichi Tohei, precum si diversele influente ale instructorilor seniori din cadrul Hombu Dojo. Sensei Saito, pazitorul al altarului din Iwama, a avut, de asemenea, un grad de influenta asupra profesorilor trimisi de peste mari, aproape toti au petrecut mult timp insotindu-l pe fondator in vizitele sale lungi la altar si dojo.
Pana la sfarsitul anilor '70, procesul de raspandire a aikido-ului in intreaga lume in mare masura a fost realizat de shihani japonezi, care au supravegheat acest lucru. totusi, chiar si printre aceste profesori, toti considerat a fi instructori "Aikikai", a existat o gama larga de interpretari a ceea ce a fost aikido. Unii au mentinut un accent puternic pe arme, altii si- au dezvoltat propriul sistem de antrenament cu arme. Altii nu au pus sau au pus putin accent pe lucrul cu armele. Cativa au ignorat tendinta unui Aikido mai putin martial aparuta in dojo de origine, si au pastrat accentul pe atemi si alte tehnici mai martiale care au fost scoase din repertoriul Hombu Dojo. Chiar si in Japonia, in afara de un numar mic de profesori precum Sensei Abe, Sensei Hikitsuchi, Sensei Sunadomari si alti cativa, orientarea spirituala a acestei arte a fost mutata de la forma sa traditionala, religioasa, bazata pe Shinto, care a fost fundamentala pentru modul in care fondatorul si-a conceput si predat arta sa.
Chiar daca se pastreaza unele parti ale spiritualitatii, accentul a fost pus mai mult pe elementele etice/filozofice din invataturile Fondatorului decat pe cele mistice, religioase care nu au calatorit peste mari si sunt considerata obscure chiar de practicantii japonezi moderni. Kisshomaru Ueshiba,, al 2-lea Doshu, a scris un numar de carti despre Aikido iar orientarea sa este destul de evidenta in aceste lucrari. In multe, daca nu in cele mai multe cazuri, practica aikido-lui a devenit aproape in intregime laica, aproape fara nici un accent pus de profesori pe partea spirituala a artei, care s-au concentrat aproape in totalitate pe partea tehnica. Acest lucru a fost in contrast cu accentul pus de Fondator pe partea spirituala care numai rareori se mai ocupa de aspectele tehnice de formare.
Cand Tohei a parasit Aikikai dupa moartea Fondatorului, el a creat propriul stil de aikido care s-a concentrat pe dezvoltarea ki-ului precum si pe tehnica. Ideile sale in aceasta directie au derivat mai degraba din activitatea desfasurata sub indrumarea lui Tempu Nakamura, decat din ce a invatat direct de la O'Sensei. In ciuda unei despartiri dureroase de Aikikai, multi profesori proeminenti din Japonia si din alte parti au parasit organizatia pentru a practica acest stil nou, Shin Shin Toitsu Aikido. De-a lungul timpului majoritatea acestor profesori si-au infiintat propriile lor stiluri si organizatii, mergand pe cont propriu si adaugand in continuare noi interpretari in aceast ocean care este Aikido contemporan.
Deci cand noul mileniu a aparut gasim un aikido variat, care este definit de stiluri, organizatii si profesori individuali. In plus, fata de "stilurile" recunoscute, mentionate anterior, unii profesori cum ar fi Sensei Saito, in incercarea de a face distinct aikido lor traditional de variantele care urmeaza sunt foarte aproape de a-si organiza noi stiluri. "Stilul Iwama" a intrat in limbaj comun, desi nu a fost niciodata astfel declarat de catre Sensei Saito si nici recunoscut ca atare de catre Aikikai. (La momentul actual exista organizatia Iwama Shin-Shin Aiki Shuren-kai, condusa de catre fiul lui Sensei Saito, Hitohiro Saito).
Alti profesori, precum Mitsugi Saotomi, au plecat pe cont propriu (in acest caz, SUA) si-au deschis propriile organizatii, iar apoi s-au reunit cu Aikikai Hombu Dojo. "Organizatia", condusa de un profesor senior, talentat si carismatic, devine repede o masina pentru promovarea si cresterea aikido-ului. A devenit posibil sa ai propria ta organizatie care promoveaza o interpretare specifica a aikido-ului si mentinand in acelasi timp si calitatea de membru in Aikikai. Birankai, creatie lui Sensei K. Chiba, este un exemplu in aceasta privinta. Astfel, re- absorbtia grupurilor anterior desprinse impreuna cu aceasta toleranta de organizatii functionand in cadrul organizatiei centrale, a incetinit crearea de stiluri separate, recunoscute, de aikido, arata faptul ca exista in continuare o foarte mare variatie in abordare si tehnica, chiar in randul studentilor care s-au antrenat cu Fondatorul in exact aceeasi perioada de timp.
Odata cu raspandirea aikido-ului in intreaga lume vom gasi tendinta spre entropie amplificata si mai mult. Acum, cele mai multe tari au instructori seniori, instructori care ar fi echivalenti gradului de Shihan, si care au propriile lor idei, nu intotdeauna de acord cu punctul de vedere japonez, idei despre ceea ce ar trebui sa se intample cu arta lor in propria lor tara. Mai mult, dezvoltarea profesorilor non-japonezi a condus la diminuarea misticii japoneze, mistica care inconjura instructorii are s-au antrenat cu Fondatorul. Acum, elevii elevilor acelor profesori antreneaza in propriile lor scoli. Numarul mare de practicanti, mai ales in Franta si SUA, a facut imposibil ca uchideshi fondatorului sa ramana ca influenta dominanta in acele tari unde s-au stabilit. Aikido a inceput sa preia influente din caracterul national al diferitelor tari unde s-a raspandit concomitent cu numarul tot mai mare de instructori de nivel inalt.
La acest nivel, legatura cu sediul Aikikai in Japonia este mai mult un atasament sentimental decat ceva considerat important pentru dezvoltarea continua a artei in tarile gazda. Cutia Pandorei a fost deschisa si nimic nu va reveni la starea originala.
Este evident ca, in acest moment, termenul "aikido" care ar putea sa se refere la ceva specific din punct de vedere istoric, in realitate este o colectie de sisteme martiale sau non-martiale, sisteme care impartasesc doar asemanari de suprafata. Spunand ca cineva face aikido este ca si cum ai spune ca unei persoane ii place mancarea chinezeasca. Ce fel de mancare chinezeasca ? Sichuan, Hunan, Shanghai, Peking? Ce fel de Aikido? Yoseikan, Yoshinkan, Shudokan, Aikikai? Ei bine, acest lucru nu ne spune nimic in acest moment.. totul este despre un profesor special in cadrul organizatiei sau chiar din organizatia din cadrul organizatiei.
Daca aceste lucruri par imposibil de confuze, chiar asa este. Intentia mea in indicarea acestui lucru este de a ne ajuta sa eliminam orice tendinta de a argumenta care aikido este "adevarat", sau care aikido este "autentic". Nu cred ca a existat vreodata ceva care ar putea fi definit drept "Aikido", in sensul de stil. Chiar inainte de a deveni oficial "aikido", au existat mai multe versiuni. De fapt, Fondatorul si-a petrecut intreaga viata dezvoltand si rafinandu-si arta, iar ceea ce s-a numit aikido la un moment dat, a reprezentat doar o imagine temporara a ceea ce s-a schimbat tot timpul pana cand Fondatorul a murit. Este aproape imposibil sa se sustina ca o abordare particulara este mai valabila decat alta. Pur si simplu este o chestiune de a gasi pe aceea ce se potriveste unei anumite persoane. Mai mult nu se poate spune.
www.aikido-jurnal.ro
