joi, 8 decembrie 2016

Aikido dinauntru in afara




Aikido este o artă neobişnuită, cu principii izvorând din artele marţiale şi din filozofie. Spre deosebire de alte arte marţiale, esenţa aikido e independentă de forma fizică a mişcărilor. E independentă de procedeele individuale. Totuşi, formele şi procedeele izvorăsc din esenţă. Această esenţă inefabilă e cea care face aikido atât de fascinant si, în acelaşi timp, atît de greu de înţeles de către un începător.

Am descoperit că a încerca să înveţi aikido din cărţi e aproape imposibil, nu pentru că autorii cărţilor de aikido n-ar şti să scrie, nici pentru că fotografiile n-ar fi clare, ci pentru că în aikido, ceea ce vezi nu e întotdeauna adevărat.

Dinamicile din aikido nu sunt de obicei evidente sau vizibile decât dacă ştii într-adevăr după ce să te uiţi.

Principiile aikido sunt un set de sentimente, senzaţii şi înţelegeri despre elementele naturii, fizică, energie şi comportament. Pentru a învăţa aceste principii, trebuie să le experimentezi cu corpul, simţirea şi mintea – în general în această ordine. Trebuie să le înveţi prin transmisiune directă. Descrierile sunt inadecvate.

Dacă aşa stau lucrurile, de ce se scrie despre aikido? Scopul acestei cărţi nu este să descrie procedeele de aikido, ci să încerce să-ţi îndrepte atenţia, ca începător, către elementele interioare ale senzaţiilor care sunt esenţa experienţei aikido. Ştiind ce să cauţi, poţi să-ţi focalizezi atenţia asupra elementelor care te vor purta „în adâncul” artei. Adeseori, artele marţiale sunt privite de afară spre înăuntru. Asta înseamnă că este predată o formulă exterioară şi elevii exersează aceste formule într-o nesfârşită repetiţie, de obicei ani de zile. În final, dacă suportă repetarea acestor formule exterioare, pot ajunge să înţeleagă câteva din aspectele profunde ale artei.

De vreme ce aikido se bazează atât de mult pe experienţa interioară pentru a fi practicat „corect”, pare mult mai avantajos să îl înveţi dinăuntru spre afară. Cu alte cuvinte, dacă poţi exersa căutând în mod special „gustul” interior al principiilor aikido – şi să înveţi să recunoşti şi apoi să reconstruieşti acest gust la cerere – poţi „deţine” principiile aikido. Din aceste principii, formele se vor manifesta, vor emana natural şi fără efort.


AIKIDO DINAUNTRU IN AFARA - Carte completa - Download gratuit


AIKIDO PENTRU TOTI - Serban Derlogea - Carte completa - Download gratuit

duminică, 17 februarie 2013

Aikido is the same anywhere


While religion is different in different places of the world, Aikido is the same anywhere in the world. Can Aikido make a better world? I think the answer is YES.











sâmbătă, 16 februarie 2013

Stagiu Aikido cu Sensei Jaff Raji, la Brasov - Aprilie 2013

 In data de 26-27-28 Aprilie va avea loc un stagiu Aikido cu Sensei Jaff Raji, la Brasov.

















Stagiu Aikido - Martie 2013 - Alessandro Tittarelli Sihan

Stagiu Aikido - Martie 2013 - Alessandro Tittarelli Sihan

7° Dan - Aikido Dentō Iwama Ryu

Stagiu Aikido - Martie 2013 - Alessandro Tittarelli Sihan

Dojo

FEDERATIA ROMANA DE AIKIDO
SALA ANDRE BRUN, 
B-DUL IULIU MANIU 
Sector 6 Bucuresti, Romania -
Bucuresti
Romania

Orar

Sambata 30 Martie 2013
 
09:00 – 10:30 keiko 1 
10:45 – 12:15 keiko 2 
17:00 – 18:30 keiko 3 
18:45 – 20:15 keiko 4 
21:00 - Party 
Domenica 31 Martie 2013
 
09:00 – 10:30 keiko 5 
10:45 – 12:15 keiko 6

 

Cost

Koshukai complet   50  €

Alte Informatii

Contactati :  
Bogdan-Paul Mesaros      
Email: mesarosbp@gmail.com
Phone: 0040721337673
Liviu Adrian Stan                            Email: liviustan19600@yahoo.com 
Phone: 0040765454213












vineri, 8 februarie 2013

Stagiu Aikido 2013 - Donovan Waite

Seminarul de anul acesta cu Shihan Donovan Waite, va avea loc la Arad in perioada 04-06 Octombrie 2013.

http://aikidoarad.com/index.php/articole/seminarii/96-seminar-international-donovan-waite-shihan-octombrie-2013


















vineri, 1 februarie 2013

Despre Aikido - O incercare de a defini Aikido ...

Despre aikido s-a scris de-a lungul timpului atât de mult, ca de fapt despre tot ceea ce a descoperit şi trăit omul, astfel, încât ne-ar trebui o viaţă în care să nu facem nimic altceva decât să citim. aikido a început prin a fi prezentat oamenilor de către fondatorul său Morihei Ueshiba, ca o Artă Marţială de Autoapărare Nonviolentă şi Necompetiţională.

     Prin cele două componente enunţate ca fiind esenţa prin care trebuie practicataikido, Ueshiba a creat fără să ştie, sau conştient, unul dintre cele mai complete şi complexe sisteme de educare şi dezvoltare a omului.

      Prin modul în care a fost creat, prin faptul că a fost de la început titularizat ca fiind “Calea Armoniei Energiilor” şi mai ales pentru că a fost creat pe aceleaşi principii pe care le descoperim în toate structurile şi societăţile care au în vedere elevarea spirituală şi înălţarea omului la palierul de conştientizare a valorii creerii sale şi a încercării aflării răspunsului la o întrebare ce a preocupat nu numai pe filozofii tuturor timpurilor dar în general pe om.

Articol complet: http://www.aikidotraditional.ro/component/content/article/36-prima-pagina/48-aikido.html


“Aikido nu este doar un set de tehnici de lupta sau o modalitate de a infrange un adversar. Aikido este o cale de a impaca lumea cu sine insasi si de a face omenirea o singura familie.” astfel isi descria Morihei Ueshiba, fondatorul acestei arte, propria creatie.
Aikido este o traditie martiala Japoneza care combina arta sabiei samurailor si a tehnicilor de lupta fara arme, cu dorinta filozofica de a manifesta armonie in fata unei situatii conflictuale. Intr-o anumita forma se adreseaza situatiilor conflictuale care se manifesta fizic, dar in acelasi timp ofera o deschidere spre prevenirea si redirectionarea energiilor – sociale, politice sau psihologice – care in anumite conditii ar putea genera tensiuni si conflicte. Ca arta martiala, Aikido ne invata mai mult decat simplu cum sa supravietuim; de asemenea ne invata cum sa exprimam fizic cea mai nobila dintre intentii – compasiunea – prin miscari care nu numai ca ne protejeaza pe noi insine dar si pe cel ce ne ataca.
In alte cuvinte Aikido este manifestarea argumentelor de convingere in forma fizica.
Adversarul nu trebuie niciodata INVINS ci CONVINS!
Spiritul de conservare -abilitatea de a supravietui in conditiui normare dar si in situatii limita – este una dintre trasturile cu care natura ne-a inzestrat, din nefericire in societatea actuala acesta se poate manifesta prin atitudini egoiste, prin lipsa de respect, prin agresivitate verbala si chiar violenta in incercarea de a ne atinge scopul sau, chiar si numai in cazul in care avem de a rezolvat o simpla situatie conflictuala, aceste manifestari reprezinta tot atatea forme distructive de “supravietuire”.
Aikido propune o alta abordare pentru rezolvarea situatiilor conflictuale in mod nedistructiv: utilizeaza principiul minimei rezistente si consuma resurse neinsemnate de energie. Pentru ca o victorie sa fie eficienta si mai ales sa fie durabila, ea trebuie sa intampine opozitie minima si sa nu ne secatuiasca de resurse. Este valabil pentru orice forma de conflict fie el dezbatere politica sau conflict armat...
Articol complet: http://hamanasu.wordpress.com/origini/aikido/


































marți, 15 ianuarie 2013

Kagami Biraki - CASA - Joi 17 Ianuarie 2013

Joi 17 Ianuarie 2013, ora 17:00 

in Aula Magna -  Facultatea De Drept Bucuresti :


Eveniment comemorativ Kagami Biraki sustinut de CASA:


In program, discursuri, demonstraţii de aikido, judo şi alte arte marţiale, susţinute de participanţii la activităţile centrului şi de invitaţi.

http://www.facebook.com/events/461764393871389/

joi, 29 noiembrie 2012

Stagiu Aikido Miles Kessler - 14-16 Decembrie 2012


Stagiu Aikido cu Miles Kessler
·          
Asociatia Aikido pentru toti organizeaza in 14-16 Decembrie 2012 Stagiul de Aikido condus de Sensei Miles Kessler (5 dan Aikikai). 
http://aiki4all.com/stagiu_miles_kessler.html#
Miles Kessler Sensei Miles Kessler este profesor de Aikido (5 Dan, Aikikai), de meditatie Vipassana si de Practica Integrala. A studiat si este adeptul atit al scolii traditionale de Aikido “Iwama” cit si al scolii de meditatieVipassana din Burma. 
Aikido

Miles a locuit in Japonia 8 ani, unde s-a antrenat la faimosul dojo Iwama, sub indrumarea lui Morihiro Saito Sensei, servind timp de un an ca “uchi-deshi” in Iwama dojo A inceput sa predea aikido pe cand era in Japonia si a predat apoi in Asia, Noua Zeelanda, Europa, Est-ul mijlociu si Statele Unite. Din 2005 Miles locuieste si preda in Israel. Miles este fondatorul“Aikido Without Borders”, o organizatie non-profit dedicata combaterii violentei prin intermediul unor programe pentru copii in comunitatile dezavantajate din Israel si Palestina. In 2009 Miles a fondat 
Integral Dojo – Tel Aviv, un centru dedicat sustinerii persoanelor si culturii in care acestea traiesc, pentru dezvoltare si integrare prin practici care implica mintea, corpul, inima si spiritul. 
Meditatia Vipassana

Miles este practicant al meditatiei Vipassana in traditia Mahasi din Burma, din 1995. A trait in Centrul International de Meditatie Panditarama timp de 2 ani, practicand sub indrumarea instructorului sau Sayadaw U Pandita. In 2005 Miles a finalizat pregatirea in Vipasana in traditie Mahasi sub indrumarea lui Sayadaw U Vivekananda la Centrul de Meditatie Panditarama Int. din Lumbini, Nepal. Miles conduce deseori seminarii de 
aikido, sedinte de meditatie si workshop-uri de Practica Integrala in Israel, Europa si Statele Unite.


http://www.akban.org/wiki/Main_Page#Weapon_Aikido_techniques

http://www.theintegraldojo.org

http://www.youtube.com/watch?v=lPS25vz7--g&feature=results_main&playnext=1&list=PLC5CA39192F0FC526

http://www.youtube.com/watch?v=VJcFXwGtScQ

http://www.youtube.com/watch?v=tKz7l66Qe_k&feature=related

http://blog.aikidojournal.com/2011/10/24/interview-with-miles-kessler-sensei-of-aikido-without-borders-by-tom-collings/


Stagiu National de Aikido - 19 Ianuarie 2013

   Stagiu Aikido - 19 Ianuarie 2013

laurentiu-vasilache
FEDERATIA ROMANA DE aikido MODERN
 

FEDERATIA DE aikido TRADITIONAL KIAI;
 

ASOCIATIA ROMANA DE aikido;
 

CENTRUL DE ARTE MARTIALE SI STUDII ASOCIATE CASA AL UNIVERSITATII DIN BUCURESTI;

ORGANIZEAZA IN DATA DE 19  IANUARIE 2013, ORA 10,00/14,00

STAGIU  NATIONAL   DE  aikido
 

LOCATIA: Scoala Nr. 182 str. Amintirii nr.26 (accesul seface prin str. Minervei) Cartierul Chitila

harta_stagiu_aikido_2012

EVENIMENTUL ESTE DESCHIS TUTUROR PRACTICANTILOR SI SIMPATIZANTILOR aikido-ULUI DIN ROMANIA CARE VOR SA CUNOASCA SI SA-SI EXPRIME LIBER FILOZOFIA PROPRIE IN ACEST DOMENIU

ORGANIZATORII  STAGIULUI SUNT:
SERBAN DERLOGEA 8 DAN AIKIDO
IOAN GRIGORESCU 9 DAN AIKIDO-LIFE
ADRIAN VASILACHE 6 DAN AIKIDO
LAURENTIU VASILACHE 6 DAN AIKIDO
MARIUS IONITA   5 DAN AIKIDO
RAZVAN PERISTERI 5 DAN AIKIDO

STAGIUL VA FI CONDUS DE SHIHAN LAURENTIU VASILACHE - FONDATOR AIKIREI (AIKIDO HEALING)

PARTICIPAREA ESTE LIBERA


Relatii:
  contact@aikirei.ro; www.aikirei.ro; 
grigorescu_ioan@yahoo.com; www.aikido-life.ro 
aikidotraditionalfederation@yahoo.com
serban@derlogea.ro
Telefon: 0724511735;  0723604304;  0727 221 464;
0724.414.234;  0723278711

Sursa articol: www.aikidotraditional.ro
 

duminică, 19 august 2012

STAGIU NATIONAL DE AIKIDO - OCTOMBRIE 2012

STAGIU NATIONAL DE AIKIDO - OCTOMBRIE 2012

stagiu_aikido_2012
FEDERATIA ROMANA DE aikido MODERN;
 
FEDERATIA DE aikido TRADITIONAL KIAI;
 
ASOCIATIA ROMANA DE aikido;
 
CENTRUL DE ARTE MARTIALE SI STUDII ASOCIATE CASA AL UNIVERSITATII DIN BUCURESTI;

ORGANIZEAZA IN DATA DE 20  OCTOMBRIE 2012, ORA 10,00/14,00

STAGIU  NATIONAL   DE  aikido 
 
LOCATIA: Scoala Nr. 182 str. Amintirii nr.26 (accesul seface prin str. Minervei) Cartierul Chitila

harta_stagiu_aikido_2012 

EVENIMENTUL ESTE DESCHIS TUTUROR PRACTICANTILOR SI SIMPATIZANTILOR aikido-ULUI DIN ROMANIA CARE VOR SA CUNOASCA SI SA-SI EXPRIME LIBER FILOZOFIA PROPRIE IN ACEST DOMENIU

ORGANIZATORII  STAGIULUI SUNT:
SERBAN DERLOGEA8 DAN AIKIDO
IOAN GRIGORESCU9 DAN AIKIDO-LIFE
ADRIAN VASILACHE6 DAN AIKIDO
LAURENTIU VASILACHE6 DAN AIKIDO
MARIUS IONITA  5 DAN AIKIDO
RAZVAN PERISTERI5 DAN AIKIDO
                    
STAGIUL VA FI CONDUS DE SHIHAN IOAN GRIGORESCU, 9 DAN AIKIDO-LIFE, FONDATOR AIKIDO-LIFE

PARTICIPAREA ESTE LIBERA

Relatii: 
E-mail :  grigorescu_ioan@yahoo.com; www.aikido-life.ro  
aikidotraditionalfederation@yahoo.com 
E-mail:   contact@aikirei.ro
Email : serban@derlogea.ro
Telefon: 0724511735;  0723604304;  0727 221 464; 
0724.414.234;  0723278711

Sursa: http://aikidotraditional.ro :: http://aikidotraditional.ro/evenimente/65-stagiu-national-de-aikido.html

vineri, 3 august 2012

Ce este aikido ? S-ar putea spune pur si simplu ca aikido, indiferent de stil, are un anume set de tehnici de baza, precum si principiile miscarii care fac ca arta aikido sa fie distincta de aikijutsu sau jujutusu sau de orice alta arta martiala

Ce este aikido ? S-ar putea spune pur si simplu ca aikido, indiferent de stil, are un anume set de tehnici de baza, precum si principiile miscarii care fac ca arta aikido sa fie distincta de aikijutsu sau jujutusu sau de orice alta arta martiala. Dar, orice persoana care s-a instruit pe o scara mai larga in comunitatea aikido va putea sa spuna ca exista o gama larga de interpretare a modului de practica si executie a tehnicilor astfel incat asemanarile sunt compensate de diferentele inerente.
In Japonia exista gruparea traditionala care crede ca arta este creatia unica a lui Morihei Ueshiba, si aikido este, in esenta, proprietatea familiei Ueshiba. Desi aceasta poate fi atitudinea unor membri ai Aikikai hombu Dojo din Tokyo, nu cred ca cineva poate mentine efectiv aceasta ca un punct de vedere. Spre deosebire de koryu, sau stilurile martiale clasice din Japonia, aikido nu are un program sau un standard strict, definit pentru certificarea profesorilor sai. Chiar si inainte ca termenul de "aikido" sa intre in denumirea curenta, in 1940, a existat o mare prapastie intre interpretarile adoptate de instructorii din acea perioada timpurie. Sistemele Yoseikan, Yoshinkan, Shudokan, Aikibudo (mai tarziu Shin'ei Taido) au aparut ca stiluri distincte a ceea ce a devenit cunoscut ca "Aikido".
Familia afirma ca linia de baza "Aikido" este cea dezvoltata de Fondator, pe care noi il numim O'Sensei. Totusi, chiar inainte de moartea Fondatorului, in 1969, fiul sau, Kisshomaru Ueshiba,, a laicizat bazele filozofice ale artei si a inceput un proces de simplificare a tehnicilor, scotand accentul pus pe utilizarea armelor si a tehnicilor cu orientari prea martiale ale sistemului. Uchideshi care au dus Aikido in tari straine dupa WW2 au luat diverse elemente de la Fodator, al 2-lea Doshu si Hombu Dojo Cho (instructorul principal) Koichi Tohei, precum si diversele influente ale instructorilor seniori din cadrul Hombu Dojo. Sensei Saito, pazitorul al altarului din Iwama, a avut, de asemenea, un grad de influenta asupra profesorilor trimisi de peste mari, aproape toti au petrecut mult timp insotindu-l pe fondator in vizitele sale lungi la altar si dojo.
Pana la sfarsitul anilor '70, procesul de raspandire a aikido-ului in intreaga lume in mare masura a fost realizat de shihani japonezi, care au supravegheat acest lucru. totusi, chiar si printre aceste profesori, toti considerat a fi instructori "Aikikai", a existat o gama larga de interpretari a ceea ce a fost aikido. Unii au mentinut un accent puternic pe arme, altii si- au dezvoltat propriul sistem de antrenament cu arme. Altii nu au pus sau au pus putin accent pe lucrul cu armele. Cativa au ignorat tendinta unui Aikido mai putin martial aparuta in dojo de origine, si au pastrat accentul pe atemi si alte tehnici mai martiale care au fost scoase din repertoriul Hombu Dojo. Chiar si in Japonia, in afara de un numar mic de profesori precum Sensei Abe, Sensei Hikitsuchi, Sensei Sunadomari si alti cativa, orientarea spirituala a acestei arte a fost mutata de la forma sa traditionala, religioasa, bazata pe Shinto, care a fost fundamentala pentru modul in care fondatorul si-a conceput si predat arta sa.
Chiar daca se pastreaza unele parti ale spiritualitatii, accentul a fost pus mai mult pe elementele etice/filozofice din invataturile Fondatorului decat pe cele mistice, religioase care nu au calatorit peste mari si sunt considerata obscure chiar de practicantii japonezi moderni. Kisshomaru Ueshiba,, al 2-lea Doshu, a scris un numar de carti despre Aikido iar orientarea sa este destul de evidenta in aceste lucrari. In multe, daca nu in cele mai multe cazuri, practica aikido-lui a devenit aproape in intregime laica, aproape fara nici un accent pus de profesori pe partea spirituala a artei, care s-au concentrat aproape in totalitate pe partea tehnica. Acest lucru a fost in contrast cu accentul pus de Fondator pe partea spirituala care numai rareori se mai ocupa de aspectele tehnice de formare.
Cand Tohei a parasit Aikikai dupa moartea Fondatorului, el a creat propriul stil de aikido care s-a concentrat pe dezvoltarea ki-ului precum si pe tehnica. Ideile sale in aceasta directie au derivat mai degraba din activitatea desfasurata sub indrumarea lui Tempu Nakamura, decat din ce a invatat direct de la O'Sensei. In ciuda unei despartiri dureroase de Aikikai, multi profesori proeminenti din Japonia si din alte parti au parasit organizatia pentru a practica acest stil nou, Shin Shin Toitsu Aikido. De-a lungul timpului majoritatea acestor profesori si-au infiintat propriile lor stiluri si organizatii, mergand pe cont propriu si adaugand in continuare noi interpretari in aceast ocean care este Aikido contemporan.
Deci cand noul mileniu a aparut gasim un aikido variat, care este definit de stiluri, organizatii si profesori individuali. In plus, fata de "stilurile" recunoscute, mentionate anterior, unii profesori cum ar fi Sensei Saito, in incercarea de a face distinct aikido lor traditional de variantele care urmeaza sunt foarte aproape de a-si organiza noi stiluri. "Stilul Iwama" a intrat in limbaj comun, desi nu a fost niciodata astfel declarat de catre Sensei Saito si nici recunoscut ca atare de catre Aikikai. (La momentul actual exista organizatia Iwama Shin-Shin Aiki Shuren-kai, condusa de catre fiul lui Sensei Saito, Hitohiro Saito).
Alti profesori, precum Mitsugi Saotomi, au plecat pe cont propriu (in acest caz, SUA) si-au deschis propriile organizatii, iar apoi s-au reunit cu Aikikai Hombu Dojo. "Organizatia", condusa de un profesor senior, talentat si carismatic, devine repede o masina pentru promovarea si cresterea aikido-ului. A devenit posibil sa ai propria ta organizatie care promoveaza o interpretare specifica a aikido-ului si mentinand in acelasi timp si calitatea de membru in Aikikai. Birankai, creatie lui Sensei K. Chiba, este un exemplu in aceasta privinta. Astfel, re- absorbtia grupurilor anterior desprinse impreuna cu aceasta toleranta de organizatii functionand in cadrul organizatiei centrale, a incetinit crearea de stiluri separate, recunoscute, de aikido, arata faptul ca exista in continuare o foarte mare variatie in abordare si tehnica, chiar in randul studentilor care s-au antrenat cu Fondatorul in exact aceeasi perioada de timp.
Odata cu raspandirea aikido-ului in intreaga lume vom gasi tendinta spre entropie amplificata si mai mult. Acum, cele mai multe tari au instructori seniori, instructori care ar fi echivalenti gradului de Shihan, si care au propriile lor idei, nu intotdeauna de acord cu punctul de vedere japonez, idei despre ceea ce ar trebui sa se intample cu arta lor in propria lor tara. Mai mult, dezvoltarea profesorilor non-japonezi a condus la diminuarea misticii japoneze, mistica care inconjura instructorii are s-au antrenat cu Fondatorul. Acum, elevii elevilor acelor profesori antreneaza in propriile lor scoli. Numarul mare de practicanti, mai ales in Franta si SUA, a facut imposibil ca uchideshi fondatorului sa ramana ca influenta dominanta in acele tari unde s-au stabilit. Aikido a inceput sa preia influente din caracterul national al diferitelor tari unde s-a raspandit concomitent cu numarul tot mai mare de instructori de nivel inalt.
La acest nivel, legatura cu sediul Aikikai in Japonia este mai mult un atasament sentimental decat ceva considerat important pentru dezvoltarea continua a artei in tarile gazda. Cutia Pandorei a fost deschisa si nimic nu va reveni la starea originala.
Este evident ca, in acest moment, termenul "aikido" care ar putea sa se refere la ceva specific din punct de vedere istoric, in realitate este o colectie de sisteme martiale sau non-martiale, sisteme care impartasesc doar asemanari de suprafata. Spunand ca cineva face aikido este ca si cum ai spune ca unei persoane ii place mancarea chinezeasca. Ce fel de mancare chinezeasca ? Sichuan, Hunan, Shanghai, Peking? Ce fel de Aikido? Yoseikan, Yoshinkan, Shudokan, Aikikai? Ei bine, acest lucru nu ne spune nimic in acest moment.. totul este despre un profesor special in cadrul organizatiei sau chiar din organizatia din cadrul organizatiei.
Daca aceste lucruri par imposibil de confuze, chiar asa este. Intentia mea in indicarea acestui lucru este de a ne ajuta sa eliminam orice tendinta de a argumenta care aikido este "adevarat", sau care aikido este "autentic". Nu cred ca a existat vreodata ceva care ar putea fi definit drept "Aikido", in sensul de stil. Chiar inainte de a deveni oficial "aikido", au existat mai multe versiuni. De fapt, Fondatorul si-a petrecut intreaga viata dezvoltand si rafinandu-si arta, iar ceea ce s-a numit aikido la un moment dat, a reprezentat doar o imagine temporara a ceea ce s-a schimbat tot timpul pana cand Fondatorul a murit. Este aproape imposibil sa se sustina ca o abordare particulara este mai valabila decat alta. Pur si simplu este o chestiune de a gasi pe aceea ce se potriveste unei anumite persoane. Mai mult nu se poate spune.
www.aikido-jurnal.ro